Allicia

Am terminat. Facultatea adică. Dacă până acum 3 ani, facultăţile se făceau în 4 ani, de când am început noi, ne-au ţinut doar 3. Cu aceleaşi materii, aceleaşi chimii şi aceleaşi mentalităţi.

Dacă ultimele câteva generaţii de “chimişti” au ieşit din facultate cu note maxime la licenţe, deşi mulţi dintre ei încă se miră cum şi-au luat cele 6 restanţe în două săptămâni, generaţia Bologna a trebuit să fie altfel. 70 de absolvenţi din 120 de studenţi am dat un examen greu. Mereu am avut impresia că la licenţă “e uşor” şi ar fi fost, dacă profii nu-si băteau joc. Pentru că asta simţim noi, studenţii, că a fost examenu’ ăsta: o bătaie de joc.

Un ultim semestru aglomerat, cu 8 examene în total, sesiune de 2 săptămâni, doar o lună de pregătire a lucrării de licenţă (d-aia cu experimente, cu date, cu laborator, nu referate) şi de învăţat pentru examen, bibliografia târziu anunţată şi, cireaşa de pe tort, subiecte la examen din afara materiei de învăţat. Pe principiul “Asta trebuie să ştiţi”, nu?

Ne cunoaştem între noi şi ştim cui merge mintea pentru gândit şi cui pentru tocit sau copiat. E supărător că cei care au scris strict pentru enunţ au fost depunctaţi de cei care “scriu tot, că poate-poate” şi că ce te-ai fi gândit să scrii la plesneală era mult punctat în barem.

E supărător să spui că ai luat 8,15 la scris, sau 7,60 sau 8,30 sau 7,25, unuia de anu’ 4 care, după cele 4, 5, 9 restanţe ia 9,30. 9,30!!!! E şi mai supărător să spui că ai luat 8 la oral, pentru că ai avut comisie mixtă, n-ai dat “printre ai tăi”, ca cei de anu’ 4. Şi că te-a frecat la cap ăla de la cataliză sau anorganică, deşi tu ai lucrarea la chimie-fizică sau analitică.

E supărător că ai terminat urât o facultate grea. Chiar dacă un Profesor (adevărat Profesor) te felicită şi spune tuturor “Sunt mândru de voi. Sunteţi prima generaţie care a terminat cu adevărat Chimia. Aţi dat un examen greu, dar l-aţi luat. Bravo!”…asta nu mă încalzeşte cu nimic. Nu ia din dezamăgirea notei şi din sentimentul constant că am fost neîndreptăţiti. Poate peste 10 ani o fi altfel, dar acum e trist.

Lasă, bine că am terminat? Păi ce? De asta ne făceam noi griji? Că nu terminăm? Fara niciun pic de spirit de competiţie sau de luptă ce facem? Puteam să mă duc la particulară dacă vroiam să termin şi eu “ceva”.

Eu am luat 8,15 la scris şi 10 la prezentare. Culmea, lucrarea a avut şi ceva original în ea. Slavă Domnului că am limbariţă şi m-am fofilat elegant când n-am fost stăpână pe un răspuns, dar mi-e ciudă pentru ai mei, colegii, că unii puteau mai mult. Şi e ciudat să-i vezi dezamăgiţi după atâta muncă, într-un timp destul de scurt.

Acum nu ştiu ce să fac…Mă simt într-o pauză, ceva. Aştept să vină luni să mă duc la laborator sau să am ceva de făcut sau de repetat sau citit…E bizar sa te trezeşti după două luni de sesiune, practic, şi să-ţi dai seama că gata…s-a terminat.

Current Mood: Confused

Şi dacă nici acum nu-mi spui că sunt frumoasă, da-ţi singur două palme şi întoarce-te acasa…

Anu’ trecut, pe vremea asta, ascultam Taxi şi mă zbânţuiam prin cameră pe melodia asta de vară, de mare, dându-mi seama că aveam să mă liniştesc şi să uit de figura omniprezentă a unui trecut nu prea îndepărtat atunci…Şi m-am liniştit, până ce-a venit toamna târzie, dar asta e altă poveste.

Nici nu pot să mă exteriorizez prea tare sau să încerc să explic prea mult că, fie şi pentru o săptămână, marea aia neagră, dar albastră ca ochii mei, e doar a mea şi lumea din jur nu mai contează. “Imi place mareA”, dar în săptămâna aia o iubesc. Şi nu e plaja, nu sunt discotecile, nu tentaţiile sau căldura, ci aerul, briza şi sunetul de valuri sparte, mirosul sărat al pielii sau înţepăturile de scoici.

Iar vara asta am să merg în acelaşi loc şi probabil voi dansa desculţă cha-cha la aceeaşi terasă cu umbrele de stuf sau am să-mi beau cafeaua suspendată deasupra mării…Cred că e cel mai frumos loc din toată staţiunea, sper să mai fie şi anu’ ăsta tot acolo.

Singura diferenţă e că n-am după cine să ma liniştesc. Dimpotrivă, sunt agitată ca o musculitză indrăgostită.

Current Mood: Playful

Am un administrator de net bleg, precum o frunza de salcam. De-as gasi o vaca dispusa sa lase o balega peste el (pentru cunoscatori), as fi deosebit de fericita, incantata si extaziata. Netu’ merge prost din timpuri imemoriale, insa micutul nostru blond (no shitting) zambeste tamp cand fac gura ca e picat, ca mai mult sta, decat sa mearga, ca nu anunti pe data de 3 ca tai netu’ daca nu platesti pana pe 3, ca daca mai pui vreun anunt la avizier, schimba-i dracu’ fontu’ si pune niste semne de exclamare ca sa vaz si eu ca e altceva acolo si nu aceeasi poveste prost redactata. High-lighters FTW!!!

D-asta n-am scris o saptamana, ca ma hotarasem sa nu-mi tac fleanca in nicio zi. Urat.

Cu licenta sa zicem ca ajung undeva, dar nu prea departe. Ne-am coit azi prea mult sa facem o treaba si tot maine facem un prapadit de TLC (cromatografie in strat subtire - chestie tare simpatica, sa vezi cum migreaza clorofilele si aminoacizii :D). Si balonul meu cotat de 100…ori nu era bine cotat, ori forte supranaturale mi-au supt din solutie.

Si ca sa fie treaba, treaba si noaptea de vara, noapte de vara, in camera a intrat si o insecta din-aia inofensiva de noapte, pe numele ei “fluture”, cu aripi mari, maronii si dezgustatoare. Presupun ca e clar ca-mi displac mai mult decat administratorii blonzi de net. Yuk FTW!!!

Ah…si am uitat sa zic…Sunt absolventa. Nu licentiata, doar absolventa. Si mi-am schimbat la CV “part time” in “full time”, la rubrica “tip job”…gen. Mi-ar placea sa fac multe lucruri in afara de chimie, da’ mi s-a taiat de scoala intr-un fel nesimtit. De invatat, mai bine spus. Nu mai pot sa retin, nu mai pot sa redau fara sa inteleg (se practica, mai ales la liceu si-n anu’ I de facultate), nu mai pot “scoala” :).

Si, Ioane, is suparata ca iar o venit vara si-mi stau rochiile in dulap. Pana nu sandale, nu rochii.

* Cand ne vedem, va spun bancul.

Current Mood: Angry

Stiu ca stiti, da’ va mai zic odata. Dau licenta, la dracu’!!!!!

M-am apucat. De extras, de parte practica, cu mainile de par; sunt in perioada de pre-panica, dupa cum ii spuneam Andrei. Cred ca pe la sfarsitul saptamanii am sa intru full in extazul licentian, pana atunci imi permit sa o mai frec putin aiurea si sa ma cert cu amicu’_ca nu raspund la telefon.

Ma scuzi, eram ocupata sa lansez niste picaturi de otrava (si de infuzie din plantutza mea!) pe vreo 48 de tipuri de virusi. 48!!! 48 de tulpini atacate cu 9 substante (de sinteza sau naturale). Adica 432 de spoturi, 432 de hartii de filtru mici cat o baterie de ceas AG13 de pus pe placile alea virusate si de 432 de ori a trebui sa sterilizez o penseta. Pensa, ma rog, ca era mai mare.

Si mi-era sete, foame, tigara, mi-era de toate, dar doar de unul, insa eram blocata in the middle of no supermarkets/minimarkets/patiserii, in Gradina Botanica. Liniste ca-n codru acolo. Frumos ca-n parc. Si asa de putina lume…Mai vezi un grup de elevi de clasa a doua ca se invart prin zona, facand mare zarva si strigand dupa doamna invatatoare. Sunt in excursie. Ca la fel am fost si noi.

Iar in seara asta miroase a gogosi prin camin. Niste baieti veseli de la etaju’ 5 se tot si ne tot intreaba de unde vine mireasma, din ce bucatarie, dar nu le raspunde nimeni, decat mirosul strengar de gogosi. Acu’ mi-e pofta. Si de clatite. De piersici zemoase. De mere acrisoare, de vara. De Aloma cu fulgi de ciocolata si sirop de visine. De zmeura. De pere dulci. De vara, probabil.

Current Mood: Flirtatious

Asta apropo de ce spune Buddha intr-o insemnare. Ci si chimistii.

Pe 30 mai am avut Balul de Absolvire. Se anunta demult a fi o chestie cu mare fast si a fost, ce-i drept, doar ca numarul de studenti a fost mult sub asteptari. Acu’ o luna imi raceam gura vorbindu-le despre bal si crestea pipota in mine cand ii auzeam spunand “Vin, cum sa nu vin!”. Numa’ ca ei au vrut mai mult “bere”, decat “vin”, intr-un final.

N-a convenit data, ca restante, ca nu vine nici ala, nici aia, io de ce sa vin, ca n-am bani, ca nu-s io cu din-astea, ca n-am rochie, ca plm! Insa cei care am fost (aproximativ 40 de oameni de la trei serii de studenti - total, da!) ne-am simtit bine. Ne-am pus bine si cu decanu’ si profii care venisera, ne-am dantuit, am facut jdemii de poze, am innebunit pe tocuri si parca s-a creat o legatura intre noi mai misto si mai puternica (sa vorbim si-n termeni chimici, da?) decat in astia 3 ani de facultate. Am fost dezamagita de unii, pe altii i-am inteles. Fiecare cu prioritatile lui. Dar odata termini facultatea…

In rest, mi-e aproape bine. Am nevoie de bani sa-mi cumpar niste substanta pura, ca sa pot face si eu niste analize cantitative la solutia aia din plantuta mea. N-are nimeni vreun acid aristolochic p’acasa? Daca nu, mai bine, ca e cancerigen. Si daca mai auziti pe mamaie sau pe ‘tusha Lenutza ca face ceai de “marul lupului” sau “desagii popii” (ca sa nu zic “coaie” - asa e denumirea, ce vreti?) opriti-o, ca nu face bine. Zvonurile nu bat cercetarile, care cercetari arata clar ca e toxic, mai ales prin administrare continua.

Mi-am ales o tema de zile mari. Interesanta peste masura, dar timp putin pentru ca face treaba ca lumea. Si ma oftic, ca n-avem spectrometru de masa in facultate. Stiu ca nu e clar ce zic aici, dar mai gugaliti si voi.

Incercam sa trag de timp, astfel incat sa pot pune un link catre albumul de poze (cateva poze) de la bal, insa nu-mi iese deloc. Asa ca am sa adaug mai tarziu sau alta data. Sau cand mi se cer. Pana atunci, ma intorc la lumea mea reala si de non-blog. Acum mi-e si jena sa merg la vreo intalnire din-asta cu bloggeri, pentru ca nici nu mai scriu de juma’ de an sau mai bine. Pauza cam lunga…sau poate las de tot, nu stiu. Nu prea as vrea sa-l abandonez, Tudor.

Later Edit: Poze pe flicar!

Current Mood: Bored

Veneam de la tara cu ai mei cand o tipa m-a sunat sa-mi spuna ca nu am intrat la Litere. A fost cel mai lung drum catre casa si i-am urat cel mai tare pe ai mei atunci, pentru ca nu m-au lasat sa ma linistesc si m-au trimis sa fac cumparaturi, cu lacrimi in ochi. Taica-meu nu-mi vedea fata pentru ca era prea ocupat sa comenteze de ratarea mea, ca sa-i zic asa.

Asa ca am ramas la Chimie, la Universitate. In primul semestru mi s-a parut ca cineva isi cam bate joc de mine, pentru ca vedeam ca nu am ce sa caut acolo si toti cei care ma cunosteau atunci imi spuneau la fel si ma trimiteau sa dau la alta facultate. Dar n-am vrut. Am zis ca pot sa o termin, am vazut ca poate fi si interesanta, nu doar grea. Sigur am continuat si pentru ca m-am inteles exceptional cu colegii mei, pentru ca fetele mele m-au ajutat mult sa imi aduc aminte cum e sa inveti si sa intelegi chimia. Daca nu era complementaritatea asta intre noi, plecam demult.

In felul acesta au trecut 3 ani. Vinerea trecuta am dat ultimul examen si l-am luat si p’ala. Restante n-am mai avut din anul I si mi-am pastrat bursa tot de atunci, asa cum am putut, la limita uneori. Anul III a fost mai deosebit, din multe puncte de vedere. In anul terminal am intrat mult in contact cu conducerea, pentru ca trebuia sa fiu prezenta la Consilii si sa-mi reprezint colegii.

Am vazut multe orgolii si multa nepasare, cand e vorba de student si ceea ce-i trebuie lui. Sistemul Bologna exista pe hartie, pentru ca nu reusesc prea multi sa se adapteze la el. Si aici nu vorbesc doar de profi, ci si de studenti. Mentalitatea e aceeasi: mai bine ne dicteaza, decat sa discutam, mai bine lasa-l sa predea inca odata ceva ce deja am facut, decat sa ne pomenim ca ne da la examen si n-am repetat.

In acelasi timp, am inteles si neputinta profilor de a face ceva bun si de a preda eficient. Facultatea are datorii, pentru ca nu se lucreaza doar cu pixuri. Substantele sunt scumpe, sticlaria si aparatura nu mai zic, iar chimia se invata in laborator, nu doar pe tabla. Sistemul de invatamant, legislatia mai exact, nu functioneaza preferential pentru facultati cu profil tehnic sau uman. Sunt pusi toti la gramada, dar domeniile sunt diametral opuse.

Sistemul obliga ca fiecare profesor sa aiba un anumit numar de ore, de norme, la un anumit numar de studenti. Asta e o chestie care merge la Sociologie, la Litere, la Geografie si altele, unde numarul de studenti depaseste mia. Insa la Chimie, Fizica, Biologie nu mai vin oameni, pentru ca orizonturile par inchise. Si astfel, facultatea e obligata sa aiba multi studenti, motiv pentru care nu se mai da examen de admitere, in speranta ca vin cat mai multi. Cat mai multi nu inseamna cat mai buni. Tot puncte aduce si numarul de absolventi si d-aia ajung sa iasa pe piata muncii tot soiul de “chimisti” total nepregatiti si neaflati in contact cu realitatile domeniului.

Mai mult, pentru a avansa in cariera academica, trebuie sa ai cursuri, sa ai studenti la licenta, sa tii conferinte, sa publici articole, sa ai proiecte. Toate astea aduc bani. Si de aici, plus cele de mai sus, se nasc frustrari si orgolii intre catedre, intre profesori. Fiecare-si vrea osu’, vrea sa aiba cat mai multe cursuri, cat mai multi studenti la Master, cat mai, cat mai. E de inteles, nu zic nu, dar de multe ori interesul studentului este lasat deoparte, in favoarea “normelor”.

Anul acesta, din cate mi s-a spus, a fost prima data cand studentii au fost activi in Consiliu, cand tuturor le-a fost teama de noi si de voturile noastre si cand ne-au vazut ca existam si dam din coate. Anul acesta unii profesori se intrebau de ce avem drept de vot si ne-au spus clar ca “studentul nu ne intereseaza”. Anul acesta mi-am pierdut respectul pentru profesori, ca un intreg, pentru ca luati individual, sunt oameni de exceptie majoritatea. Atat profesional, cat si uman. Unii ne-au sustinut, altii nu; cu multi am comunicati bine, cu altii mai putin; unii sunt misto, dar intregul este format din poli de acelasi semn si se resping, nu se pot intelege cum trebuie pentru a face treaba buna.

Nu am regrete inca. Am terminat, intr-un fel sau altul. Uneori sunt incantata de ceea ce am vazut si am invatat, alteori dezamagita de unele abordari.

Chimia e frumoasa, oricat de chinuiti ati fost voi prin liceu si n-ati vazut sau nu vi s-a aratat cum trebuie. Dar perspectivele mele sunt…nu prea sunt, mai ales fara Master. Incepand de la mentalitatea acelora care ma intreaba “Da’ tu ce faci cu chimia? Te faci profesoara?”, pana la societatea bucuresteana (pentru ca aici vreau sa raman) care e de consum, neproducandu-se nimic, imi limiteaza avantul si ma indeamna in alte directii. Chimia nu te face profesor, sa fiu clara. Cine stie chimie, nu trebuie neaparat sa fie si bun pedagog. Si chimia de liceu este apa chioara, pe langa ce se face in lume. Ati fi uimiti sa vedeti ce face un chimist sau un biochimist sau ce se poate face intr-un laborator.

Cat despre posibilitati de angajare…reprezentantii medicali sunt destul de bine platiti. Se poate lucra in cercetare, dar asta nu poate sa faca oricine. Laboratoarele de analize si nu numai au devenit atat de dotate, incat nu mai e nevoie de un chimist, ci e de ajuns un tehnician sa apese pe un buton si sa faca niste solutii sau mai stiu eu ce sarcina din-asta usoara, aproape nedemna de un chimist pasionat. Mai e posibilitatea sa faci ceva independent, dar asta in timp si cu multi bani. Eu ma plang aici de perspectivele unui tanar.

Si da, mai poti pleca din tara. Unde chimia se face la alt nivel, unde caminele nu arata ca-n Grozavesti, unde nu mai titrezi cu biureta manuala si ai pipete digitale, unde nu faci economie de substante si asa mai departe, cand e vorba de studiile de licenta. Si daca e sa te angajezi, salariile sunt bunicele, iar conditiile de lucru pe masura.

Dar eu nu vreau sa plec. Decat in vacanta. Vreau sa-mi fac treaba aici si sa vad ca macar folia de la medicamente se fabrica la noi, nu e si aia importata; sa vad un interes fata de stiinta si recunosterea ei. Nu-s nascuta pentru Doctorat sau cercetare, insa e pacat de cei care pot si care vor sa faca asa ceva. N-ai de unde sa stii ce geniu se naste in cartier si cum, in timp, iti poate gasi solutii cand e vorba de poluare, sanatate si confortul personal.

Current Mood: Confused

…mancam flori de salcam. Eu, vecinele, caprele, toata lumea se indulcea nefiresc cu florile de salcam din fata portii vecinului. De cativa ani i-a taiat si a ramas un loc de parcare.

…visam sa fiu pictorita. Asa ca mi-au pus ai mei creionul si pensulele in mana si m-am jucat de-a pictorita pana cand s-a lasat jocul de mine si n-am mai putut face nimic. Cele mai recente figurine sunt cele spoite pe peretii camerei si desupra aragazului, vechi de anul trecut.

…alergam desculta pe drum. Si, Doamne, ce-as mai alerga iar. Nu prin iarba, ca e prea “in trend” sa iti doresti sa pasesti descult in iarba, ci pe drumul pietruit, cu bucatele de roca nimicita intepandu-ma din calcai, pana in ceafa. Imi scartaiau dintii de durere, dar fugeam ca dupa fluturi, ca dupa sperante. Acum m-as descalta mereu, chiar si pe asfaltul bucurestean, doar pentru ca tocurile si mersul pe jos imi chinuie gleznele de prea multe ori pe zi.

…ma urcam pe scaun, peste care puneam tratatele maica-mii de chimie, ca sa ajung la dulap, sus. La faceam pachet si aveam doi metri. Acum stau cu ele in brate si-mi terciuie neuronii.

…fugeam dupa carute, pe drum. In verile traite la bunica-mea, cand pana si timpul murea de cald, ne agatam 4-5 copii de teava din spatele carutelor trase de un singur cal si ne plimbam pana in coasta. Uneori aveam noroc si ne intorceam tot pe caruta pana acasa, alteori mergeam cei 300m pe jos.

…umblam mult, strigam pe masura si aveam o “nestare” care acum compenseaza comoditatea care m-a cuprins si de care ma lupt sa scap.

Daca undeva simt ca ma minte, e cazul sa ma cred toanta, paranoica sau sa fiu mai atenta putin?

Current Mood: Sickly

Saptamana asta a fost de final. Final de facultate, adica. Nu am terminat examenele, abia acum incepe sesiunea si abia dupa asta dau licenta, so there’s more to come. Dar a fost ultima data cand am dat colocvii in calitate de shtudenta sau cand am fost la vreun curs. De la anu’ am sa fiu “masteranda”, ca deh, altfel nu se poa’.

Joia asta m-am dus special la scoala spre a ma prezenta la un curs deloc drag mie, in ideea ca e ultima data cand o sa stau sa alerg dupa slide-uri, iar slide-urile pe ecran. Insa in aceeasi idee, profa n-a avut chef de noi. Asa ca ultima mea zi de shtudenta a trecut aiurea.

Intr-adevar, mai sunt hopuri, da’ nu inseamna nimic pe langa ce a fost si ce o sa mai urmeze. Parca ieri plangeam pr blog ca n-am ce cauta la Chimie si ca vreau Jurnalism. Si uite-ma ca am terminat-o si p’asta. Toanta sa fiu sa nu iau licenta. Dar astazi se pare ca oricine e in stare sa faca treaba asta, chiar si in chimie.

Si gata. De acu’ incepe greu’.

Current Mood: Bored

Aveam cateva paragrafe scrise. Nu spuneau nici pe sfert cat o face titlul.

Current Mood: Bored